Ce și-a amintit Ion Iliescu despre Radu Câmpeanu. Se întâmpla în 1990

Ce și-a amintit Ion Iliescu despre Radu Câmpeanu. Se întâmpla în 1990
Publicat: 19/10/2016, 23:49

„Am aflat cu profundă tristețe vestea morții lui Radu Câmpeanu fostul președinte al Partidului Național Liberal, om politic ce a marcat anii e început ai revenirii României la democrație. A fost un om dedicat ideii de servire a interesului public, un continuator al valorilor și proiectelor liberalismului românesc interbelic”, a scris Iliescu, pe blog.

El amintește și dezbaterea din campania pentru alegerile din 1990, despre care spune că a fost „un model de demers public”.

„Am găsit în Radu Câmpeanu un partener pentru reconstrucția instituțională a României, pentru construirea unui climat politic normal, pentru revenirea României în concertul european, unde ne este locul. I-am respectat punctele de vedere și am colaborat atât în CPUN, cât și ulterior, în Parlament. Dezbaterea noastră, a celor trei candidați la Președinția României, în mai 1990, a fost un model de demers public, în care fiecare și-a susținut cu decență și tărie proiectele și viziunile despre viitorul țării.Sunt alături de familie și de cei apropiați în această încercare și le transmit sincerele mele condoleanțe.Dumnezeu să-l odihnească!”, a încheiat fostul președinte.

La alegerile prezidențiale din 1990 au concurat Ion Iliescu, din partea FSN, și cei doi reprezentanți ai celor două partide istorice, proaspăt reînființate, Radu Câmpeanu (PNL) și Ion Rațiu (PNȚCD). Cunoscute sub denumirea de „alegerile din Duminica orbului”, acestea au fost câștigate cu un scor zdrobitor de Iliescu, considerat de vocile societății civile ca un exponent al nomencalturii din regimul comunist.

Alegerile au fost contestate prin mișcări de stradă în Piața Univeristății. Manifestațiile au fost înăbușite prin mineriada din 13-15 iunie, violențele de atunci ducând și la spargerea sediilor partidelor istorice-PNL și PNȚCD.

Ion Iliescu a negat mereu orice răspundere pentru aducerea minerilor în București cu scopul de a reprima manifestațiile. În octombrie 2015, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat urmărirea penală a fostului președinte Ion Iliescu în dosarul mineriadei din iunie 1990, pentru infracțiuni contra umanității, respectiv reprimarea violentă a manifestației din Piața Univeristății, soldată cu decesul a patru persoane și rănirea prin împușcare a altor trei, precum și vătămarea corporală și lipsirea de libertate a aproximativ 1.000 de persoane.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Imagini sfâșietoare într-o grădină zoologică. O femelă cimpanzeu își plânge puiul mort de luni de...
TOP 50 vedete care au crezut că nu le vede nimeni, dar… Anna Lesko, Andreea...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO. B-21 Raider, „primul avion militar de generația a 6-a din lume”, este cel...
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Șocant: cum a aflat Bianca Brad că suferă de cancer mamar! „Într-o noapte m-am trezit...
Tatăl bărbatului care a violat şi a ucis o fetiţă de 8 ani din Botoşani...
"Din păcate viaţa este crudă". A murit Dana Rotariu, soția fotbalistului din "Generația de Aur"...
Sindy și Vlădaia, eliminate de la Insula de 1 milion! Strategia care le-a trimis direct...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Giganţii din IT nu au doar veşti proaste pentru România: Americanii de la Amazon au...
Călătorie EPICĂ în plin război! De la Paris la BUCUREȘTI, prin...
S-a dat lege pentru TOATE FEMEILE din România. Vestea cea mare a venit chiar ACUM:...
Scandalul Coldea, văzut de Traian Băsescu: Un infractor pensionar
Cu cât îl plătește Gigi Becali pe Alexandru Ciucu pentru un costum realizat la atelierul...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Peste jumătate dintre răspunsurile ChatGPT sunt greșite, arată un studiu
×